Shiatsu este o artă terapeutică contemporană, de origine japoneză. Este fructul a numeroase schimburi, de-a lungul secolelor, a Japoniei cu țările vecine precum China, Corea dar și cu occidentul – din secolul 17, mai precis cu Olanda și Portugalia, și mai recent cu Statele Unite ale Americii.
Originile chinezești:
Shiatsu este în primul rând o sinteză de tehnici manuale inspirate în mare parte din China, din medicina tradițională chinezească și exercițiile practicate pentru sănătate. Incă din anii 2000 îC. exercițiile pentru sănătate erau practicate în China sub numele de Tao Yin sau Dao Yin. Acestea sunt strămoșii practicilor moderne precum gimnastica QiGong, masajul TuiNa, artele marțiale TaiChi, etc. Către ani 400 îC. aceste tehnici chinezești se grupează sub numele Ankyo si Amma, și au fost introduse treptat, puțin câte puțin în Japonia.
Influențele occidentale:
Pornind din secolul 16 au început să pătrundă în Japonia medicina iberică, olandeză, chirurgia occidentală, și au fost editate o serie de cărți importante de anatomie, precum Shokai-nikei-sho a lui Shodayu Motoki.
Tehnicile manuale japoneze:
Din 1714 apar diverse cărți ce însoțesc și dezvoltă informații despre diverse tehnici terapeutice manuale japoneze. Astfel decolează tehnici precum reanimarea Sei-Fuku, resuscitarea și analgezicele Kuatsu, etc. Mai apoi tehnicile Do-In și masajul Anma se dezvoltă cu rapiditate. În 1800, Fujibayashi Ryohaku scrie ghidul practic de masaj: „Anma tebiki”.
- Ampuku Zukai:
În 1827, Shinsai Ota scoate manualul ilustrat de masaj abdominal, faimosul „Ampuku Zukai”, care a devenit o operă de referință. Este considerat chiar unul din pilonii metodei Shiatsu. Apar și alte opere esențiale despre masaj precum „Seiyo anma massaji” de Nagase Tokihira, în 1895. - Chirporaxia:
Masoterapia occidentală, și în particular chiropraxia, devine populară și obiect de studiu în acea perioadă.
Termenul și denumirea „Shiatsu”:
Din anul 1920 termenul „Shiatsu” începe să fie uzitat în mod oficial ca urmare a unor evenimente majore precum crearea institutului de terapie prin Shiatsu de către T. Namikoshi, și odată cu publicarea cărții lui Tenpeki Tamai – „Shiatsu Ryoho”.
În 1957 Shiastu obține recunoașterea ministerului sănătății japonez.
Din anii 1960 Shiatsu este introdus în Europa și Statele Unite ale Americii prin intermediul unor maeștri precum Nakazono, Kagotani, Masunaga, Ohashi, Tokuda, Kawada, etc.
În 1997 Parlamentul European desemnează Shiatsu ca fiind o medicină ne-convențională, însă demnă de interes. Este clasat de către OMS printre medicinile tradiționale.
Diferite curente ale Shiatsu
Există multe curente de Shiatsu în Japonia, Europa și Statele Unite ale Americii. Încercăm mai departe să descriem câteva dintre aceste stiluri variate.
O terapie Shiastu poate fi identificată și pusă în valoare ținând cont de câteva elemente, precum formele sau tehnicile sale (număr, pluralitate, eficacitate), abordarea sa sistemică, notorietatea sa (dată de exemplu de numărul practicienilor metodei respective) și recunoașterea sa oficială în Japonia și în lume.
Pentru a simplifica, putem deja afirma că există stiluri de Shiastu care se bazează pe medicina occidentală, în principal pe structura anatomică și fiziologia umană, și există stiluri de Shiatsu care se bazează pe medicina orientală, care este o abordare mai globală, pentru că, pe lângă caracteristicile fizio-anatomice se ia în considerare alimentația, manipulările corporale, sistemul de meridiane energetice și punctele de acupunctură, moxibustia și exercițiul fizic. Medicina orientală – Kampo – se bazează pe medicina tradițională chinezească (cu teoria meridianelor energetice și a punctelor de acupunctură) iar prin însușirea sa de către cultura japoneză, este deasemenea asociată cu folosirea unor zone reflexe identificate pe zona abdominală și pe spate. În această categorie intră Keiraku Shiatsu, adică Shiatsu bazat pe meridianele energetice.
În Japonia stilurile „principale” de Shiastu sunt următoarele:
Shiatsu Namikoshi :
Este metoda recunoscută în Japonia și este reprezentat de școala Namikoshi creată de Tokujiro Namikoshi (1905-2000). Marea majoritate a practicienilor se formează în această școală în Japonia. Acentul acestui stil se pune pe fiziologie și anatomie. Această tehnică dezvoltă simțul atingerii, se lucrează cu degetele și palmele. Stimularea corpului se execută prin utilizarea de puncte de presiune (Tsubo) legate de terminațiile nervoase și musculare. Diagnosticul se efectuează în timp real, prin palpare și presiune digitală. Namikoshi diferențiază presiunile în Shiastu și introduce un aspect ritmic și fluid între pasajele dintre diferite puncte, mai concentrat sau mai vibratoriu în funcție de nevoi, cu o intensitate care variază de la lejeră la puternică. Metoda sa vizează corectarea unor problematici de natură circulatorie, respiratorie, nervoasă, anomalii ale sistemului locomotor sau endocrin.
Tehnicile se compun într-un protocol, practicianul își rafinează metoda prin repetarea fidelă a katelor (protocoale specifice) respective. Abordarea este similară cu cea din artele marțiale – rigoare, postură, repetiția gesturilor.
Shiatsu Masunaga – Zen Shiatsu:
Iokai, școala fondată de Shizuto Masunaga (1925-1981), fost elev al lui Namikoshi, integrează în metodica sa teoriile Yin-Yang, Cele 5 transformări (elemente), meridianele și punctele energetice specifice medicinei tradiționale chinezești dar și elemente de psihologie occidentală. Pentru a se diferenția de stilul Namikoshi, Masunaga denumește metoda sa Keiraku Shiastu, mai târziu preluată ca Zen Shiatsu.
Tehnica practicianului constă în re-echilibrajul energetic pe traiectul meridianelor energetice, ce sunt intim legate de organele și viscerele corpului, prin care circulă energia și forța vitală, denumită Ki. Traiectul meridianelor clasice din acupunctură a fost completat și extins pe întreaga suprafață a corpului prin munca și experiența lui Masunaga, care, prin abordarea sa pune împreună în Shiatsu tradiția medicală chinezească, elemente de psihologie occidentală și practica meditativă Zen.
Diagnosticul se efectuează prin intermediul palpării abdominale pe zonele reflexe de pe abdomen (Hara) sau spate, dar și simultan, instantaneu pe tot parcursul tratamentului simțind cracteristicile anatomice și energetice ale zonelor lucrate. În orice clipă practicianul percepe cele două stări energetice co-existente: Kyo (lipsa energiei, vidul, deficiența) și Jitsu (prea-plinul, stagnarea, blocajul, excesul, lipsa mișcării). Pentru a re-armoniza sistemul, practicianul caută să pună în legătură cele două aspecte, pentru a se produce re-echilibrajul. Tehnica dispune de utilizarea presiunilor digitale, palmare, însă și utilizarea adaptată a coatelor și genunchilor. Masunaga a creat astfel și o hartă proprie a zonelor reflexe de pe abdomen, spate și întreg corpul ce include și extensia meridianelor clasice de acupunctură pe suprafața întregului corp. Deasemenea a pus la punct un sistem de exercitii fizice-meditative asociate tuturor meridianelor energetice, în scopul explorării proprii a stării energetice (pentru practician) dar și pentru a le da ca și temă de lucru pacientului pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.
Shiatsu Kuretake:
A fost creat în 1975 de Yukata Sakakibara, născut la Tokyo în 1929. Se bazează pe trei parametri esențiali: amplasarea, postura, direcția și amplitudinea transferului greutății corpului. Masanori Okamoto, care a scris cartea: „Precis de Shiatsu Kuretake” în 2012, este ambasadorul actual al acestui stil. În această lucrare autorul ne împărtășește tehnicile originale ale maestrului său, insistând pe aplicraea presiunii perpendiculare după determinarea corectă a celor trei parametri menționați mai sus. În fine, această metodă de Shiatsu integrează noțiunea practicării unui Shiatsu fără a se epuiza, și prezintă așa zisele „5 condiții” pentru un Shiatsu efectuat fără efort.
Shiatsu Koho:
Koho înseamnă literalmente – clasic, vechi. Această metodă a fost creată de un profesor de arte marțiale (jujitsu și hakko-ryu –„cea de-a 8-a lumină”) numit Ryoho Okuyama. Școala sa se află la Omiya, pref. Saitama, la nord de Tokyo. Discipol al profesorului Hirata, care era un medic specialist in medicina chinezească, el a fondat in 1941 un stil de Shiatsu bazat pe meridiane și pe punctele tsubo, numit Koho Shiatsu. Adaptat practicanților robuști de arte marțiale, acest tip de Shiatsu are particularitatea de a fi mai incisiv, foarte penetrant și foarte ritmat.
Shiatsu Nonindo:
Fondatorul Shiatsu său este Ryotan Tokuda, născut in Japonia in 1938, diplomat în filozofie budistă la Universitatea Komasa, și maestru Zen (Soto). Este un Shiatsu pe bază de meridiane ce abordează cele 12 meridiane clasice. Specificitatea acestei metode este priza în „acordeon”, adică lucrul cu meridianele în binom și cuplaj energetic (de exemplu practicianul stimulează liniile Plămânului și Intestin Gros în același timp), și folosirea doar a unor zone și puncte, nu a meridianului în totalitatea sa. În sistemul său educativ, Ryotan predă și teoriile fundamentale ale medicinei chinezești, dietetică energetică chinezească și exerciții pentru sănătate. Este o viziune holistică în care abordarea globală și postura practicianului sunt esențiale.
Shiatsu in SUA și în Europa:
Shiatsu Macrobiotic:
Creat de către Michio Kushi (1926-2014) în anii 1970, Shiatsu macrobiotic este o terapie mai degrabă familială. Acest stil a fost mai apoi puternic dezvoltat de către Shizuto Yamamoto (1924-2015) și a câștigat notorietate grație cărții „Shiatsu cu picioarele goale (Barefoot Shiatsu)”. Utilizează tehnici din Sokuatsu, un fel de rudă cu Shiatsu, prin aplicarea de presiuni cu ajutorul tălpilor picioarelor goale. În asociere cu aceste tehnici acest stil folosește sistemul de dietetică macrobiotic.
Shiastu Yoseido:
Fondat de Yuichi Kawada, fost elev al lui T. Namikoshi și al lui S. Masunaga. Este în prezent instalat în Belgia. Shiatsu Yoseido înseamnă Shiatsu pentru longevitate și este o fuziune de tehnici structurale și folosirea meridianelor, însă cea mai mare influență asupra sa au avut-o textele vechi mistice, mai precis careul Yi-King, cartea transformărilor. Yoseido Shiatsu se bazează deci pe puntele tsubo ale celor 12 meridiane clsice, dar și pe cele situate pe meridianele extraordinare – ceea ce este mai puțin întâlnit în practicile de Shiatsu.
Ohashiatsu:
Fondat de Wataru Ohashi acest stil integrează în principal specificitățile stilului Zen Shiatsu și tehnici de meditație provenite din filozofia orientală. Potrivit spuselor lui Ohashi, Shiatsu este precum un dans al energiei, cu componente psihologice și spirituale ce contribuie la starea de bine a pacientului. Această metodă are câteva trăsături specifice, reprezentate de anumite tranziții și moduri de mișcare a corpului în timpul tratamentului.
Alte curente ce ar putea fi menționate sunt: YinShiatsu, Nakazono Shiatsu, Seiki Shiatsu, Kochi Method, Ryoho Shiatsu, care au fiecare specificitățile fondatorilor lor.
